Răspunsul este, desigur, da!
Pentru părinții de gemeni, ora de culcare a copiilor poate fi ocazia mult așteptată de a se relaxa și de a-și dedica timpul lor personal. Cu toate acestea, este important să se gândească la această perioadă și ca la o oportunitate de a-și îmbunătăți și mai mult calitatea vieții.
Primul pas este culcarea gemenilor, indiferent de vârstă, la o oră rezonabilă pentru toată familia. (Urmează curând un articol cu câteva sfaturi pentru culcarea gemenilor 😀 )
Una dintre cele mai populare activități pentru părinții de gemeni după ora de culcare este să urmărească un film sau un serial TV împreună. Acest lucru le permite să se relaxeze și să se bucure de timpul liber împreună, în timp ce copiii lor dorm.
Recomandare: Deși este o activitate plăcută, ar fi de preferat să nu se întâmple în fiecare seară. Asta ar aduce mari dezechilibre în corp, mai ales când această activitate este însoțită de ceva ronţăială şi poate şi ceva alcool.
Un alt aspect negativ al urmăriri de filme seară de seară este oboseala ochilor, dar și a creierului. După N ore de muncă, de toate felurile, creierul percepe o contradicție între întinsul în pat, știut că început de relaxare, odihnă și privirea atentă la televizor/ecran calculator pentru vizionarea unui film. Dacă filmul este și cu multe efecte speciale sau multă acţiune, creierul procesează mai greu cele văzute și nu este în stare să se liniștească instantaneu după terminarea filmului.
De asemenea, puteți utiliza timpul după ora de culcare a gemenilor pentru a vă bucura de hobby-urile sau interesele personale. De exemplu, puteți să pictați, să lucrați la un proiect de DIY sau să vă dedicați timpului pentru a învăța o nouă limbă străină. Însă, totul cu moderație și de preferat nu mai mult de o oră.
Alte activități care pot fi relaxante și terapeutice includ cititul, meditația sau yoga. Aceste activități pot ajuta părinții să se relaxeze și să se liniștească după o zi aglomerată, pregătindu-i pentru o noapte odihnitoare de somn.
Recunosc că nu cunosc prea mulți bărbați care fac yoga sau meditație, ci femei și mame care preferă să facă aceste activități cât mai matinale. În realitate yoga și meditația ajută la un somn odihnitor și relaxant prin scăderea nivelului de energie consumat înainte de culcare și crearea unei stări mai liniștite, eliminând rând pe rând gândurile și stările negative de peste zi.
Despre citit pot pune că sunt mare fan, dar nu citesc cărți de groază, SF-uri sau cărți exagerat de romantice. La mine nu funcționează acest stil literar, dar dacă tu îl adori, este perfect. Ai însă grijă să nu sări calul și să citești câte 30-40 de pagini pe seară. Vei trece în extrema cealaltă, cu epuizarea ochilor și implicit un start greșit spre odihna de seară.
Iata cateva librarii online ⬇️
BOOKZONE
LITERA
LIBREX
CARTEPEDIA
NEMIRA
EDITURA CASA
EDITURA TREI
Masajul ajută înainte de culcare. Indiferent că este pentru relaxarea părților tensionate din corp sau pentru scăderea anumitor dureri, masajul deja induce o stare de relaxare prin simplul fapt că stai întins.
Indiferent că alegi varianta unui masaj cu un aparat, fotoliu sau numai cu mâinile partenerului, masajul are numai beneficii. Ba mai mult, contactul piele pe piele este și mai benefic, în acest fel devenim intimi cu partenerul, pielea noastră nu uită atingerea partenerului. Poți folosi uleiuri, creme emoliente, produse de aromaterapie.
Nu trebuie să uiți că este important să acorzi atenție și partenerului tău în relația voastră. Odată cu sosirea copiilor, poate fi dificil să găsiți timp de petrecut împreună. Dar după ora de culcare a gemenilor, puteți să vă dedicați timpul pentru a vorbi sau pentru a vă bucura de o cină romantică târzie în doi.
Puteți planifica weekend-urile, vacanțele, ce faceți de sărbători. Puteți deasemenea să jucați jocuri de societate în 2, poate chiar acele jocuri erotice, cumpărate de pe site-uri de tip sex shop. Ce spui de un poker pe dezbrăcate?:
Ceea ce te rog mult este să nu muți munca după ora de culcare a gemenilor decât dacă este un caz excepțional rarisim. Odată deveniți părinți o mare parte dintre adulți nu mai pot fi păsări de noapte capabile să lucreze sau să meargă în cluburi ca în perioada de dinainte de a devenii părinți.
În încheiere, există cu siguranță o viață după ora de culcare a gemenilor. Este important să nu neglijați timpul vostru personal și să găsiți activități care vă fac fericiți și relaxați. Astfel, veți fi mai odihniți și mai pregătiți pentru a vă îndeplini rolurile și de părinți cu mai multă energie și dedicare.
Să trăiți viața cu plăcere și sănătate! 🙂
multe și bune idei, mulțumesc
Cu mare drag.
Te mai astept si la alte articole 🙂