Nu știu să spun cam la ce vârstă ar trebui introduse jocurile de societate copiilor, chiar dacă multe dintre ele au notate pe cutii vârsta recomandată.
Dacă este să privim jocul fix ca un joc, nu prea are importanță când îl introducem, el este o alternativă la televizor, telefon, tabletă, calculator sau la vremea urâtă de afară. Dar cum astăzi discutăm despre jocurile de societate, o să abordez această situație în cazul gemenilor.
Copiii mei, Alin și Denis sunt frați gemeni, au 6 ani și în general sunt împreună. La grădiniță, mai puțin miercurea după prânz, când Denis mergea la logoped. La joacă, la cumpărături, la film, etc…
Ei bine, de pe la 5 ani copiii încep să își facă și prieteni separat. Asta ține și de cât de independenți sunt ei unul față de celălalt. Cumva pe ideea de „Frate, frate, dar mai vreau și pauză de la tine 😀 ” Și nu este rău acest lucru. Aici intervin jocurile de societate, prin intermediul lor putem să le spunem că este loc și de alți copii la masa de joacă, adică un prim proces prin care frații gemeni acceptă în prezența lor și alți copii, nu numai ei doi.
Nu știu câți dintre părinți duc copiii la creșă și grădiniță, din acest motiv spun că începând cu vârsta de 5 ani putem să aducem împreună la un joc mai mulți copii. 5 ani este şi vârsta la care copilul pricepe cât de cât cuvântul și semnificaţia lui „regulă„. După ce a înțeles că trebuie să asculte de reguli, puteți începe un joc de societate. Acestea au în general piese pentru 4 jucători. Pentru început pot fi părinții și frații gemeni. Un prilej de a folosi calitativ un timp împreună.
Pe parcursul desfășurării jocului de societate copilul se poate supăra. Nu înțelege de ce trebuie să facă mutarea X sau să stea o tură, să se întoarcă la lina de start sau să dea din piesele lui. Aceste supărări pot fi de o intensitate mare la început, pentru că el vine plin de bucurie și curiozitate la masa cu acest nou joc.
Uneori frații gemeni se compară în realizările din joc. Întreabă de ce fratele a făcut ceva sau de ce nu este și el în punctul cutare din joc. Supărările de la început pot duce la accese de furie, când copilul poate strica de tot jocul de societate sau în poate deranja, oprind de tot jocul. Cu timpul, frații gemeni vor lua singuri jocul de societate și se vor juca așa cum au înțeles ei regulile. Ba mai mult, vor crea sau schimbă unele dintre reguli. După o perioadă de timp, se pot invita copiii din vechi sau alți prieteni din parc, grădiniţă sau verișori pentru a juca împreună aceste jocuri.
Primul nostru joc de acest fel a fost și jocul copilăriei mele: Nu te supăra, frate! Apoi, pentru a adăuga variație am căutat și alte jocuri asemănătoare, atât pentru aspect, cât și pentru alte reguri de învățat.
Un astfel de joc l-am găsit pe iya.ro și este cu gâște. Are pioni în formă de gâște. Se joacă de la 2 la 6 jucători. Ca idee, trebuie să vă feriți de vulpe 😛
Primul joc pe care îl recomand în acest articol este un joc specific băieților, DAR, recunosc că m-am jucat și eu o perioadă cu el. Este un joc din categoria jucării din lemn, găsit tot pe site-ul iya.ro
Copiii mei au primit jocul cu o zi înainte de 1 iunie. De, ploua torențial și doream să le treacă supărarea cu parcul. Noi ne făcusem un obicei de a merge în parc după programul de grădiniță, din acest motiv erau supărați tare. Când le-am oferit jocul au uitat efectiv de vreme și de schimbat. O oră după ceas ne-am jucat cu mașinuțele din lemn, ei fiind numai în chiloți, neam nu au vrut să își ia hainele pe ei, să nu cumva să le treacă rândul la joc.
Acest jos le oferă ceva mișcare complexă, dar într-un loc bine delimitat. Copilul privește mașinuța de lemn pe traseu și așteaptă la ieșirea din pantă să vadă cât de departe se duce. Fiind 4 mașinuțe în joc, frații gemeni pot juca la început împreună, apoi pot invita copii să se joace cu ei. Acest joc nu are reguli, cel puțin nu la început. Pot fi folosite regulile de bun simț precum „așteaptă-ți rândul” său „nu opri mașinuța pe traseu”.
Jocul a fost foarte bine primit și chiar a dat o repriză de joacă în cele 5 minute rămase până la plecare la grădiniță. Asta în diminețile în care au fost mai cooperanți la îmbrăcat 😀 Sau, când unul dintre ei s-a îmbrăcat mai repede: D
Acest ansamblu de lemn este destul de solid și nici mașinuțele nu dau semn că s-ar strica repede. Eu am văzut acest joc într-o clinică unde merg copii la terapie precum ABA. Dar, acest joc a avut succes la mai toți copiii care l-au văzut. I-aș da o notă de 10. Durabil, solid, fără risc de înghițire sau înțepare.
Jocul nu numărul doi din acest articol este unul cu gâște, fix cel de care am menționat mai sus, cu grijă la vulpe 😛 Și față de acesta au prezentat copiii un mare entuziasm. Acesta fiind în adevăratul sens un joc de societate, copilul face cunoștință cu regulile, pe care la început nu le acceptă. Pre multe, prea grele, prea îl pune să facă ceva și nu îl lasă să se ducă pe traseu la locul câștigătorilor.
Deși sunt gemeni, frații reacționează diferit la jocuri și este NORMAL. Pentru că sunt personalități DIFERITE. Pentru că au cap și creier diferit 😛 (Am scris această completare pentru cititorul care nu are copii gemeni sau nu este frate de geamăn 😀)
Plusuri la acest joc:
+zaruri mari
+gâște de culori diferite
+gâște de o mărime acceptabilă, fără risc de înghiţit
+planșa mare, cu traseul de o mărime potrivită
Minusuri:
- Regulamentul nu este în limba română, dar găsiți în engleză, franceză, etc…
- Dacă respecţi regulamentul, rişti să te pape vulpea, ceea ce înseamnă că reiei jocul de la capăt.
Sper că ați înțeles beneficiul jocurilor de societate pentru frații gemeni. Sunt curioasă să aflu voi ce jocuri de societate sau de grup ați luat pentru copiii voştri gemeni. Ați chemat copii în casă sau ați plecat cu jocul afară, în parc?
Ce dragut!
Asa este, sunt draguti si copiii cand se joaca si jocurile copilariei 🙂