Am tot amânat să scriu despre primul an de școală al copiilor mei, gemeni. Sincer, mie îmi este greu să scriu, am avut de învățat copiii, părinții și învățătoarea. Copiii au fost ok, au avut o stare de bine pe tot parcursul anului școlar. 🙂
Cum a început totul?
În primul rând, pe mine m-a deranjat adresarea și atitudinea generală a oamenilor cu care am intrat în contact și au avut tangențe cu copiii mei. Poate pentru acești oameni era un mecanism de salvat energie, considerând că a li se adresa lor sau părinților lor cu apelativul “gemenii” sau variante de la “frații gemeni” pot spune mai repede ce și cum a fost ziua lor, a fraților gemeni.
Oricât am încercat să le explic că ar fi bine să li se adreseze copiilor pe prenumele lor, era un fel de muncă în zadar, cam toți pretextând că sunt identici și nu îi pot deosebi, desi EU ÎI ÎMBRĂCAM DIFERIT tocmai pentru a fi fiecare o entitate diferită, să se dezvolte separat de fratele lui.
După o perioadă, copiii au început să vorbească despre ei cu “NOI” și fiecare lua decizii pentru ambii, fără să-l întrebe ceva pe celălalt, ceea ce evident îl deranja pe cel neîntrebat.
Înainte de a lua o decizie, am discutat cu soțul, am întrebat alte mame cu copii gemeni și câteva persoane cu diferite pregătiri pedagogice, logopedice sau psihologice. Când a venit rândul să îi întreb pe copii, eu m-am simțit inconfortabil și am trăit cu o mare frică un an școlar. Mă așteptam ca oricând unul dintre ei să facă o criză de “vreau și eu cu Denis/Alin”. Însă totul a fost bine, ba mai mult, a fost lejer. Voi explica de ce am folosit „lejer” și nu alt termen mai complex, pompos, psihologic. Vezi aici articolul cu decizia de a separa copiii.
Gemenii mei au avut o atitudine lejeră față de despărțirea scolară
Recunosc că eu am rămas cu ceva sechele din timpul grădiniței, motiv pentru care am reacționat poate prea vulcanic pe timpul anului școlar 2022-2023 la unele situații și nu am luat această nouă etapă de la un nivel ZERO absolut.
Încă din prima zi de școală am fost emoționată, am plâns la careu, am privit cum puii mei, ce s-au născut cu 46 și 47 de cm, erau acum bobocei la școală, dar oarecum liniștită de chipurile altor părinți pe care îi cunoșteam de la grădiniță, dar enervată de mândria unei mame problematice ce se tot mândrea cu implantul ei cu silicoane, așa am început experiența de părinte de școlari.
Ce cred că mi-a ajutat gemenii în primul an de școală?
În primul rând, clasele alăturate. În pauze se puteau vedea pe hol sau la toaletă. Am înțeles că la toaletă se vedeau mai des 😀
În al doilea rând, au fost colegii de la grădiniță. Adică fețe familiare care treceau și ei prin schimbarea de la grădiniță la școală. Din păcate, Denis a avut un singur coleg de la grădiniță în clasă, iar Alin 10 sau 11. Când am aflat acest lucru, EU AM SIMȚIT O STRÂNGERE DE INIMĂ. EU mă simțeam tristă pentru Denis. Posibil să fi fost și el puțin, dar a trecut repede peste acest aspect. 🙂
Sunt sigură că noul colectiv, sala de clasă și doamna învățătoare au fost motive multe de noutate pentru a fi captivați de clasa lor, fără a se căuta unul pe celălalt în timpul orelor sau în pauze.
Ca un fapt divers, în clasa lui Denis erau doi verișori, o fată și un băiat. Când lipsea băiatul, fata era disperată, plângea, era de neconsolat. Poate legătura lor emoțională <3 era mult mai mare.
PRIMUL HOP perceput de către mine a fost ședința cu părinții de început de an școlar. Am vorbit cu soțul și am decis ca fiecare să meargă la o ședință. NEPLĂCUTĂ a fost surpriza pentru mine când ședințele au fost puse mereu la aceeași oră și aceeași zi.
Am ales să merg la ședința de la clasa lui Alin. De, am vrut puțină consolare pe care am crezut că o găsesc pe chipurile părinților deja cunoscuți la grădiniță. Din păcate, s-au distanțat legături (nu ne-am mai văzut pentru că aveau copiii la programul de after) și s-au legat altele noi, puține, dar bune. Revenind la copii, pot să spun că parcursul școlar a fost aproape identic, dar ritmul de predare și stilul TOTAL DIFERITE.
Alin a avut la clasă o învățătoare tânără, pe când Denis una cu destul de multă experiență, dar cu deficit de comunicare.
Ca orice copil ce trece de la un stil de predare și niște obiceiuri la altele, statul “în banca lui” a fost dificil pentru fiecare dintre copiii mei. Am primit des observații de la învățătoare legate de statul sau plecatul din bancă 😛
Acest an a fost un an cu multe conștientizări și din partea copiilor. Tare greu mi-a fost să mă exprim verbal în așa fel încât să nu îi deprim sau demoralizez, să le spun că este primul an din cei 13 obligatorii… de școală…
Primele semne că nu le place ceva au fost cu orele de religie și engleză. Pe lângă faptul că au fost nevoiți să se acomodeze repede și cu o altă persoană la clasă pe lângă învățătoare, aceste persoane veneau cu alte cerințe către ei.
Fiind în clase diferite, Alin și Denis au avut la engleză și sport profesori diferiți, doar la religie au avut același profesor cu care ambii nu au rezonat. Ce-i drept, nici nu prea aveau cum… Au venit acasă cu ceva perle spuse de către profesor, încât eu am rămas șocată, dar mintea lor crudă, nepregătită să facă diferența între minciună și adevăr, au fost probabil bulversați, încât forma lor de protest a fost nesupunerea la clasă. Practic, mereu aveam reclamații legate de ora de religie.
Un alt semn că nu le place ceva a fost la concursurile școlare. Faptul că au fost în clase diferite a arătat cât de diferite pot fi stilurile de predare și nevoile profesorilor. Da, am dat și peste astfel de situație…. 🙁
La clasa lui Alin au fost două concursuri, unul legat de mărțișor făcut manual și unul de poze. Pentru participare a primit diplomă.
La clasa lui Denis situația a fost total diferită. 🙁 Concursurile școlare au fost anunțate încă de la prima ședință, ședință la care a participat soțul meu. În prima fază nu am dat importanță, pentru că nu aveam toate informațiile, dar cu timpul am aflat că aceste concursuri sunt interdisciplinare. Adică combină cel puțin două materii școlare.
Dacă la început nu îmi făceam griji și încercam să nu dau atenție concursurilor, pentru a nu simți copilul presiune pe el, în momentul când am întrebat de un concurs și copilul a spus că nu îl interesează pentru că nu este la matematică și nu îl interesează, mi-a atras un semn de întrebare. Practic, DE ATUNCI au început copiii să simtă că este nevoie să li se ceară voie pentru anumite activități precum concursurile sau cursurile de la Clubul Copiilor Sector 5.
Pentru mine, participarea la concursuri școlare încă din primul an este mult prea prematură pentru un copil. Sau, cumva gestionată diferit situația, ar fi fost mai interesant. Dar, la clasa lui Denis au fost cel puțin 5 concursuri, activitate ce le lua din orele de predare sau din pauze. NU M-AM SIMȚIT BINE când copilul a plecat de la școală încă cu pachețelul în ghiozdan pentru că nu a avut timp să mănânce… de, concurs…
Ca situații aparte, specifice fraților gemeni, pot spune că a fost una singură 😛
Într-o dimineață, Alin și Denis au ieșit din clasa lor, apoi au intrat amândoi în aceeași clasă. Știau ce fac, Denis a spus că dorea să vadă cum este la Alin în clasă. Când învățătoarea lui Denis i-a observat lipsa, a mers la Alin în clasă, unde i-a văzut pe amândoi, lucru care a debusolat-o atât pe ea, cât și pe cealaltă învățătoare, căci fiecare se uitau la cealaltă și se întrebau reciproc care copil al cui este.
S-au lămurit în momentul când i-au întrebat cum se numesc, căci acolo nu mint copiii și spun numele corect, astfel că fiecare a mers în clasa lui.
Or fi frați gemeni, dar fiecare cu treaba lui, atât timp cât a fost asigurat că independența lui nu este afectată.
Au mai fost situații care puteau să degenereze atât la școală, cât și acasă, dar copiii au fost mai siguri pe ei și au trecut ușor peste, asta, deși nu au avut apă sau pachetul preferat la școală 😀
Explic imediat:
Pachetul pentru la școală este diferit la fiecare copil, dar cutiile în care pun pachetul sunt identice, greșeala mea 😀 Acesta este motivul pentru care am mai greșit pachetele. Deși mă așteptam să se caute și să schimbe între ei cutiile, Alin și Denis nu au făcut acest lucru, rămânând nemâncați ambii. Dar au avut grijă să mă certe când i-am luat de la școală 😛
O altă situație a fost cu sticla de apă. Desi am pus apă în sticlă, sticla a rămas pe canapea, lângă ghiozdan, așa că s-a dus copilul la școală fără apă. Și de această dată nu s-au căutat unul pe celalalt pentru a bea apă de la cel care avea 😀
La capitolul învățat au stat bine, dar în ritmuri și metode diferite. De câteva ori i-am surprins pe fiecare explicând ceva celuilalt sau când explicam eu, venea celălalt pentru a spune cum știe el.
Serbarea de Crăciun… ceva cu scântei…
Lăsând de-o parte organizarea, care a fost diferită/dificilă la ambii, fiecare copil s-a supărat legat de cadoul de la Moșul venit la serbarea fratelui său. Pentru că am fost implicată în ambele cadouri pentru copii, mi-a fost greu să îi țin la distanță de locul unde erau depozitate acasă. Dar serbarea în sine a fost frumoasă la ambele clase.
Până la serbare, ambii au avut de învățat colinde sau poezii despre iarnă. Ce-i drept, Alin a avut muuuult mai multe decât m-aș fi așteptat. Însă, partea frumoasă a fost faptul că ambii au învățat toate colindele și poeziile.
Cea mai mare bucurie a mea a fost când ambii au învățat imnul țării și îl tot cântau prin casă cu atâta bucurie încât mă opream mereu din ce făceam și îi priveam. Sigur, nu au înțeles cu adevărat versurile, ci au cântat mecanic niște cuvinte, dar acesta este stilul lor, să repete la infinit ceva nou ce au învățat. Și da, au fost supărați unul pe celălalt legat de cadoul primit la școală. Da, Alin a bocit nițel când a văzut Moșul lui Denis, dar l-am lăsat să plângă, niciodată nu le spun să se oprească din plans, dacă vor să plângă, să plângă.
Ca activități școlare și extrașcolare au avut mai mereu diferite, mai puțin piesa de teatru din timpul Școlii altfel. Pentru a compensa diferențele, am încercat să fac cu ei acasă ceea ce ținea de lucru manual. Am făcut așa mărțișoare și poze, desi erau tema lui Alin.
Ce au reținut ușor de la școală copiii?
În primul rând, ideea de fiecare cu clasa lui, colegii lui, ghiozdanul lui.
Apoi, ideea de ținută propusă: tricou/bluză albă și pantaloni negri/blugi pentru orele la clasă și tricou albastru simplu și pantaloni de trening negri la orele de sport.
Un lucru care le-a părut mic a fost pauza. Prea mică pentru a apuca să mănânce … De multe ori au plecat cu pachetul nemâncat pentru că nu au avut timp, dar și doamnele probabil își întindeau ora peste pauză…
Ba mai mult, învățătoarea lui Denis a și spus părinților la terminarea orelor că dacă nu fac x lucru, nu îmi amintesc acum despre ce este vorba, nu le va da pauză să mănânce…
Cu toate că fiecare a avut un colectiv nou, ambii au făcut față cu brio, ba mai mult, au învățat și colegii de clasă ai celuilalt. Colegii însă îi mai confundau sau erau nedumeriți la început când îi vedeau unul lângă celălalt, spunând că văd doi Deniși sau doi Alini. 😀
Fiecare copil și-a îndrăgit învățătoarea, atât de mult încât au dorit să facă cadouri dese către doamne, în general felicitări făcute de către ei.
Partea cu greva nu au prea înțeles-o, au tot crezut că este o vacanță mai mare.
Un an școlar cu prezentă foarte mare la ore
Da, deși au fost în clase diferite și au fost epidemii de varicelă, scarlatină și gripă în scoală și chiar în clasa lor, Alin și Denis nu au lipsit de la ore mai mult de 4 zile în tot anul scolar. Mai precis 3 zile au fost bolnăviori și o zi au lipsit pentru că am plecat cu ei să rezolv ceva probleme cu acte.
Prima viroză i-a prins fix la sfârșit de prima săptămană de școală, restul au fost pe parcursul anului, dar le-am gestionat mai ușor.
Sfârșitul de an a fost FOARTE SENTIMENTAL PENTRU MINE.
Iar am plâns, dar am avut alături de mine trei mămici minunate, Oana, Ana și Iuliana, toate de la clasa lui Alin.
Cu alte cuvinte, copiii au fost, în general, bine, eu am fost cea care s-a consumat. Eu am ținut liste de necesități pentru fiecare și am citit mesaje draguțe și mai puțin draguțe de pe mirificele grupuri de părinți.
Acum copiii sunt în programul pilot de Școală de vară a Primăriei Sectorului 5. Sunt împreună și spun că din toamnă vor să fie iar în aceeași clasă la școală. Dar asta este deja altă poveste.