Alin şi Denis erau în casă. Mami şi tati se tot rugau de ei să se schimbe de pijamale pentru a ieşi în curte.
-Nu vreau! Încă mai dorm, spune Denis şi îşi trage păturica lui mică şi pufoasă peste cap.
-Dar ai mâncat deja şi eşti treaz de două ore.
-Nici eu nu vreau sa mă schimb, spune Alin în timp ce încă mai molfăie la degeţel.
Tati deja obosise de atâtea rugăminţi. Le aduce hăinuţele la pat, poate-poate se vor schimba mai repede.
-Uitaţi, v-am adus aici hăinuţele iar mami aduce imediat şi șosețelele.
-Vreau să îmi dai tu o şosetă şi apoi îmi iau eu o şosetă, spune Denis.
-Voi faceţi ca omiduţa din povestea “Unul tu, unul eu”?
-Ce poveste? Nu o ştim, au spus în cor cei mici.
Venind spre ei cu şosetele în mână, mami se aşează pe marginea patului şi începe povestea.
-Când eram mică mergeam cu familia în parc. Făceam şi picnic, dar ne şi jucam. Într-una din zile, când eram toţi adunaţi pe o păturică şi aşteptam ca mama să cureţe nişte ouă fierte, tata a desfăcut punga cu sendvişuri. Câteva firimituri au căzut e jos şi imediat am auzit foşnete în tufişul de lângă noi. Un păiajen ce mi se părea enorm de mare era lângă o omidă verde rotofeie. Prima dată am crezut că păianjenul vroia să mănânce pe omidă.
Apoi, de fapt am văzut că vorbea cu ea.
-Vezi şi tu ce văd şi eu? întreabă salivând păianjenul.
-Da. Pâine cu gust de dulceaţă. Feliuţe de măr şi ceva limonadă cu miere bag de seamă după cum bâzâie Tina Albina.
-Numai la dulciuri te gândeşti, bodogăni păianjenul rotofei ce tocmai îşi calcula metrii de fir de pânză până la pradă.
-Eu sunt gata şi firul mi l-am pregătit. Tu ce aştepţi?
-Să mă încalţ, paianjanule. Eu nu ies desculţă afară! Mă murdăresc pe picioruşe.
-Of, se auzi oftând păianjenul, în timp ce îşi dă ochii peste cap.
-Ai avea bunăvoinţa să mă ajuţi? Uite, eu încalț un picioruş, tu altul. Eu unul, tu altul, până terminăm.
-Păi dacă aşa pot ajunge mai repede la masă înainte să fie aruncate firmiturile la vrăbiuţe… te ajut cu încălţatul.
-Bine, bine, îţi promit că este ultima oară când mă ajuţi. Am primit astăzi prin poştă instrucţiunile pentru a-mi face cocon diseară. Deci în curând voi fi un fluturaş şi mă voi deplasa mai uşor.
-Gata cu vorbăria! Eu ţi-am încălţat 5 picioruşe. Tu câte mai ai?
-Unul şi gata, spuse entuziasmată omiduţă.
Cu chiu, cu vai au reuşit să ajungă înainte să aruncăm firmiturile la vrăbiuţe. Fiind fiinţe micuțe, nu le-au trebuit mai mult de 2-3 firmituri pentru aşi potoli foamea.
Mi se părea tare simpatic să văd un păianjen şi o omiduţă spate în spate la umbra unei frunze de tei şi cu picioruşele la soare odihnindu-şi burticuțele. Ce-i drept începusem să râd. Omida avea fie numai picioare stângi, fie păianjenul nu a fost atent când a luat pantofii să o încalte pe omiduţă.
Restul zilei în parc a fost veselă iar ce am mâncat ne-a fost suficient până am ajuns seara casă.
După terminarea poveştii, atât Alin cât şi Denis erau îmbrăcaţi.
-Eu vreau să fiu omiduţă, dar una albastră, aşa ca bluza mea, spuse Alin.
-Iar eu vreau să fiu păianjenul fioros, zise Denis.
-Care păianjen fioros, mămică?
-Mai mami, dar tu nu şti nimic? Tu ai spus povestea ta. În povestea mea păianjenul este fioros şi vrea să îi mănânce bluza albastră a lui Alin.
Toţi au început să râdă şi apoi au ieşit în curte. Un păianjen micuţ ce atârna de o pânză după şifonier îşi întrebă părinţii:
-Mami, aceasta nu este povestea cu bunicul păianjen?
-Aşa este dragul meu, spuse mămica păinjen în timp ce îşi mângâia pe creştet copilul cu un picior.
