Tare dor îmi era de o poveste din DIN LUMEA MĂMICILOR CU GEMENI. Astăzi vă prezint pe Pătășanu Mihaela Constanța, mamă de 4 copii dintre care ultimii 2 sunt gemeni speciali.
Vezi aici alte 5 povești cu mame de gemeni 🙂
Mihaela mi-a atras atenția prin programul și meticulozitatea cu care își desfășoară activităţile cu copiii. Deși inițial mi-am dorit să o ajut cu vitamine pentru că observasem volumul mare de muncă și nevoile speciale pe care trebuie să le îndeplinească, Mihaela mi-a demonstrat că acum este bine, a cerut ajutor specializat și urmează recomandările primite.
Uite așa a început să crească admirația mea pentru Mihaela. Cu fiecare schimb de mesaje mi se părea mai interesantă, mai organizată. I-am propus cu strângere de inimă să facem un interviu pe blog. Mă așteptam să refuze, invocând timpul. Dar Mihaela a acceptat, a cerut informații suplimentare și apoi m-a rugat să o las să răspundă când este și soțul acasă.
Trebuie să recunosc că ea a revenit mai repede decât mine cu răspunsuri, față de cât de repede am răspuns eu. Deci să înțelegi câtă organizare are Mihaela și ce deficit de atenție am eu 😀
Multe paragrafe mi-au atras atenția, precum cel în care spune că venirea pe lume a gemenilor a fost și ocazia cu care copiii mari și-au primit camera lor, primind atât intimitate cât și responsabilitate.
Dar să nu mai lungesc introducerea, hai în lumea mămicii cu gemeni Patasanu Mihaela Constanța! 🙂
1.Având experiența a două sarcini înainte de sarcina gemelară, cum ai perceput sarcina cu gemenii?
Fiecare experiență a unei sarcini este unică. A mea a fost și mai deosebită deoarece sarcina cu gemeni a apărut în a doua căsătorie, după alte două sarcini din prima căsătorie. A fost un șoc pentru că eram în premenopauză. Știam de la medici că nu voi rămâne însărcinată destul de ușor sau deloc, menstruația producându-se deja la câteva luni, chiar jumătate de an, cu toți hormonii luați, atât sintetici cât și naturali. Și totuși, am rămas însărcinată cu gemeni monozigoți în două luni, imediat după căsătorie, chiar în noaptea de Revelion. Ne-a luat ceva timp să ne obișnuim și să ne revenim din șoc.
2.Cum a fost nașterea și prima săptămână de viață cu ei acasă?
Sarcina a fost extrem de dureroasă din cauza uterului care creștea și se fisura producând dureri foarte mari după cele două cezariene de dinainte + colica renală care a apărut în același timp, fapt care a dus la nașterea gemenilor la doar 31 de săptămâni.
Nașterea a fost foarte dificilă, pentru că din cauza pandemiei câteva spitale m-au refuzat pe motiv că nu sunt locuri. Intrasem de 14 ore în travaliu când am fost primită în sfârşit la Spitalul Filantropia unde deși nu mai aveau locuri, se induraseră de mine. Am născut a doua zi, după alte 18 ore, pentru că Nimeni nu citise dosarul înainte de a veni doamna doctor care era de gardă în aceea zi. Acest lucru a dus la intrarea mea şi a gemenilor în tahicardie.
Operația a durat ceva timp, pentru că pe lângă operația de cezariană, mi s-au legat trompele și m-au operat şi de Ocluzie intestinală, depistată în timpul operaţiei de cezariană. Recuperare a fost grea, cu multe probleme din cauza cezarienelor anterioare.
Pe gemeni i-am văzut abia după două săptămâni pentru că erau la incubator la terapie intensivă, apoi au mai stat o săptămână pe TINN și în cele din urmă am fost mutați pe secția de prematuri, pentru alte trei săptămâni. În total am stat șase săptămâni în spital cu ei, unde am fost îngrijit foarte bine de către personalul de la Spitalul Filantropia.
3.Cum au reacționat copiii mari, soțul și rudele când au văzut prima dată gemenii? Cum s-au purtat?
Soțul i-a văzut pe gemeni pentru prima dată după cele șase săptămâni. A fost foarte emoționat încât mă tot întreba cum să țină copiii în brațe pentru că nu știa cum să facă acest lucru. Era stresat de ideea că pot să pățească ceva pentru că nu le ține bine capul, gâtul, dacă îi va scăpa pe jos. Pur şi simplu nu știa cum să reacționeze la ei.
În ce-i privește pe frățiorii mai mari i-au primit foarte bine, fiind curioși, îngrijorați că nu vor știi să-i deosebească, că nu vor şti cum să se joace cu ei, cum să le pună pampersul şamd. Cel mare este cel care îi deosebește foarte bine, restul familiei încă îi încurcă atunci când sunt îmbrăcați la fel așa că apelează la băiatul meu mai mare, Sebi!
3.Cum ați pregătit spațiul locativ?
A fost nevoie să pregătim spațiul locativ. A trebuit să ne mutăm noi, adulții, în sufragerie, să amenajăm camera astfel încât să încapă patul, cele două pătuțuri, dulapurile și să ne mai rămână loc de joacă suficient, pentru când vor fi mai măricei. Cu această ocazie, ceilalți doi băieți mai mari au avut posibilitatea să aibă fiecare cameră lui, intimitatea lor, să fie mai responsabili și mai independenți.
4.Ați păstrat obiecte pentru bebeluși de la primii copii?
Da, bineînțeles! Cred că orice mamă păstrează ceva lucrușoare de la primii copiii. Eu am păstrat suficiente, cum ar fi încălțăminte și hăinuțe bune ce au putut fi purtate și de către altcineva. Acum, chiar verișorul nostru, care este mai mic cu un an de cât gemenii, le poartă.
5.Cum au fost primele controale medicale după ieșirea din spital a gemenilor?
Au fost multe controale și încă au mai rămas câteva. Ținând cont de faptul că sunt născuţi prematuri, cu câteva probleme care s-au diminuat, fiecare control a contat pentru gemeni. Din acest motiv noi am ținut cont de recomandările de pe fișa de externare și am mers la neurolog în primul rând, apoi la radiologie, analize de sânge, cardiologie, oftalmologie, audiologie, ortopedie, kinetoterapie și în ultimă instanță am apelat la psihiatri pediatrici pentru TSA sub observaţie. Dar fiind bine în majoritatea controalelor după diverse terapii, le-am diminuat la mai bine de jumătate dintre ele.
6.Când și cum ați aflat că sunt aparte gemenii?
Din momentul în care au fost resuscitați 15 minute fiecare ne-am dat seama că sunt gemeni aparte. Nu oricine supraviețuiește după o resuscitare de atâtea minute. Sunt aparte, sunt un miracol pentru că medicii nu ne dădeau șanse foarte mari și tocmai din acest motiv m-au ținut departe de ei două săptămâni. La naștere au avut scor apgar 5. Acum ei sunt sub observație cu spectru de autism, însă eu văd cum ei luptă să învețe, să tindă cât mai spre normalitate.
Nici măcar nu ştiam că sunt autişti până nu am observat că învârt orice obiect şi par că nu înţeleg ce le cer. Produceam sunete în spatele lor şi nu se întorceau deşi la audiologie au ieşit bine.
8.Cum s-a transformat viața ta și ce ai făcut pentru a fi bine tu cu tine în primul rând?
Viața unei mame cu gemeni nu este ușoară, cu atât mai mult când este vorba de patru băieți cu vârste cuprinse între 2 şi 13 ani.
Este destul de greu, dar viața pare mai frumoasă, nu există cuvinte să explic cât de norocoasă sunt atât eu, cât și soţul. În fiecare dimineaţa abia aşteptăm să ne trezim pentru a-i lua pe gemeni în braţe şi a ne juca cu ei, pentru a-i auzi pe cei mari cum intră pe uşă dimineaţa înainte de a pleca la şcoală, fericiţi că suntem o familie veselă, fericită, că ne avem unul pe altul, că ne putem ura o zi minunată şi că abia aşteptăm să ne vedem seară pentru a petrece timp cu fiecare.
Chiar dacă este greu, inima mea tresaltă de bucurie la vederea copilaşilor mei şi îi mulţumeşte zilnic lui Dumnezeu pentru cadoul minunat pe care mi l-a făcut. În ce mă privește pe mine, ca mamă, am zile când mă odihnesc o dată cu cei mici, îmi propun zile când plec cu soțul meu, să ne redescoperim, să ne încărcăm bateriile, iar în restul zilelor, seară după ce toți se retrag, mă retrag şi eu într-o cameră, unde îmi beau ceaiul şi citesc o carte. Acum citesc Vieţaşii de pe Rahova.
Uneori aceste lucruri le fac lângă soțul meu. Sunt zile când fac baie și mă uit la un film, în timp ce soțul stă cu copiii sau cei mici ies afară cu cei mari şi vorbim despre câte în luna şi în stele, ori visam la cai verzi pe pereţi. Există o vorbă a mamelor: o mamă fericită va avea întotdeauna copii fericiţi!
9.Te rog să îmi povestești despre rutina voastră.
Rutina noastră este cam așa:
*Dimineața
- Se trezesc dimineaţa în jur de 7/8.
- Se face toaleta de dimineaţă cu spălat mânuţe şi faţă.
- Mic dejun: păpăm cereale cu fructe, ciocolata bebeluşului, guacamole etc.
- Ne spălăm pe dinţişorii
- Citim din cărticele, face puzzle, labirint cu bile, ne jucăm cu animăluţule
- Ora 10:30 somn
*Prânz
Ciorbiţă cu cărniţă, legume la cuptor cu carne, supă de linte, preferata lor, supă cremă de legume, salate de legume, vinete… în general mâncăm de toate. Nu prea se face mofturi la mâncare. Nu mâncăm dulciuri cumpărate iar ca gustări avem fructe, legume, nuci şi alune, prăjituri de casă cu mascarpone în mare parte.- Urmează o pauză de joacă cu mami şi fraţii mai mari ca cucu bau, faţa ascunselea, construit turnuri din cuburi, cântat, etc
- Ieşit afară dar nu zilnic.
*Seara
- Cina: făinoase în general ca griş cu lapte, orez cu lapte, cus cus cu legume, tarte cu legume. Mai rar servesc proteine seara.
- Joacă cu tati ca luat ceaiul, mâzgălit pe caiete cu diferite creioane colorate, jucat cu mingea.
- La ora 20/21 adorm.
Terapia de acasă este joaca menţionată mai sus, însă din ianuarie vom merge la un centru.
Şi ni s-a recomandat să facă terapie zilnică, timp de doi ani, apoi vom vedea dacă au ajuns la acelaşi nivel cu ceilalți copii.
9 A) Nu știu dacă am înțeles, dar regimul alimentar ajută? Prin regim mă refer la mâncărurile menționate de tine.
Singurul avantaj pe care l-ar avea alimentaţia ar fi că la vârsta lor trebuie să mănânce sănătos, aşa cum este normal şi la ceilalţi oameni. Ajută la sănătate şi atât, nu în ameliorarea autismului. Zahărul nu e indicat pentru că agită, exact cum ar agita orice copil.
9 B) Au avut dificultăți în a învăţa să mănânce corect?
Ceea ce mănâncă gemenii, în mare parte este şi alimentaţia noastră de acasă.
Noi mâncam cât se poate de sănătos. Dar ca orice om, avem uneori pofte de un cartof prăjit sau un peşte prăjit dar cam atât.
Noi i-am diversificat după un site, Flaveur. Am ţinut prima lună ca la carte.
I-am diversificat la 6 luni corectate, adică 8 luni reale și nu am întâmpinat probleme cu ei.
Nu am întâmpinat dificultăţi cu textura legumelor sau fructelor. Carnea am introdus-o pe la 9/10 luni. Am crezut că este prea mult să o dăm de la 6 luni.
Nici pentru noi nu e indicat ca după o cură cu lichide să introducem direct carnea, ci se introduce întâi o supă cremă, paste, mâncărică ușoară, încet, încet şi apoi carnea.
Noi la început le am dat pasat, apoi când am introdus carnea le am dat şi bucăţele fără probleme. Nu am avut și nu avem probleme cu textura aşa cum am înţeles că sunt unii copii autişti.
Singura dificultate pe care o întâlnim în alimentaţie este că încă nu ştiu să mănânce corect cu lingura supa. Cu furculiţa ne descurcăm binişor pentru o mâncărică, dar încă suntem la stadiul de învăţat, cum se mănâncă fără să pice prea mult din tacâm.
10 Cum ai descrie gemenii în câteva cuvinte?
Ca personalitate primul geamăn este mai agresiv și luptă în general să obţină ce îşi dorește. Al doilea este mult, mult mai calm şi abandonează de cele mai multe ori lupta cu ceea ce îşi dorește.
11 În acest moment aveți tratament medicamentos pentru spectru autist pentru gemeni?
Nu am primit pastile sau siropuri diverse pentru autism pentru că de obicei agită copilul. Singurul lucru ce ni l-au recomandat este uleiul de peşte, câte 5 ml pe zi, zilnic.
12 Cum este viața cu suspiciune de autism?
Deşi ne aşteptam la un răspuns final şi păream pregătiţi chiar de la începutul anului cu faptul că ar putea fi autişti, ne-a picat ca un bolovan vestea că ei chiar sunt autişti. Probabil pentru că încă speram doar să aibă nişte întârzieri. În capul nostru totul este haos încă şi nu reuşim să ne adunăm.
De exemplu acum ne-am strâns cu toţii şi ne jucăm. Vom încerca să ne adunăm mințile în următoarele zile și să continuăm ca şi până acum ca şi cum ştiam în sinea noastră că sunt autişti, dar totuşi am continuat să trăim normal şi să ne bucurăm de ei aşa cum sunt.
Parcă acum ne iubim mult mai mult. Parcă ne vedem cu alţi ochi şi este o bucurie mult mai mare pentru că ne avem şi îi avem pe gemeni. Aşa cum sunt, ei sunt ai noştri. Vom continua să ne comportăm cu ei ca şi cum ar fi normali, pentru că sunt pui de om până la urmă, nu un obiect ce s-a stricat şi nu mai poate fi reparat. Şi sunt ai noştri.
13 Ai dat copiilor mari vreo responsabilitate legată de cei mici?
Nu, niciodată nu le-am dat responsabilitatea asta. Nu este normal ca copilul mai mare să simtă că responsabilităţile părinţilor îl apasă cumva sau îl ţin din responsabilităţile lui.
De obicei apelez la ei pentru a sta cu gemenii ca ultimă soluție, când chiar nu am ce face. Ei oricum mă ajută, dar să le zic că treaba ta este să îl ştergi la gură când îl vezi murdar sau treaba ta este să te joci cu el ori să stai cu el când eu am altele de făcut, nu este ok!
Copiii mari au responsabilităţile lor, de a învăţa, a citi, a-şi face curat în cameră, a-şi spăla vasul din care au mâncat, a-și pune coşul cu haine la spălat, şamd. Dar în ce îi priveşte pe gemeni, dacă ei se oferă să ajute, atunci ok. Iar când eu nu am încotro, mă duc şi îi întreb întâi dacă au ceva foarte important de făcut şi dacă nu, îi întreb dacă pot să mă ajute o jumătate de oră.
Niciodată nu le am zis că sunt responsabili pentru gemeni cu anumite chestii. Dar ei ştiu că uneori am nevoie de ei şi atunci se oferă ei.
Cel mare se oferă uneori să stea cu gemenii dacă chiar nu are nimic de făcut, ca eu să dorm o jumătate de oră. Mai rar, dar au existat astfel de momente, timp în care ei s-au jucat cu gemenii până au adormit şi ei.
Au mai existat momente când spălam vasele şi cei mari s-au dus în camera cu cei mici şi nu m-au anunțat că cei mici şi-au făcut nevoile, aşa că i-au schimbat chiar ei de pampers.
Au fost momente când m-am simţit foarte rău de la o răceală, iar ei când m-au auzit că a venit momentul să le dau să mănânce celor mici i-au chemat până în bucătărie pe gemeni şi le-au dat chiar ei să mănânce.
Sau momente când le făceam baie şi suna telefonul, îi rugam să stea cu ei 5 minute cât vorbeam la telefon, dar când mă întorceam ei erau deja spălaţi. Doar să îi mai scot din baie.
Sunt astfel de momente, nu foarte dese, dar sunt. Îi las pe ei să aleagă dacă vor să participe, oricum ar fi, sunt minunați, ne ajutăm foarte mult unul pe altul fără să ni se ceară.
După aceste întrebări adresate Mihaelei eu am rămas fără cuvinte. Atâta asumare, organizare și iubire de copii nu am văzut. Practic nu există Mihaela, copil 1, copil 2, gemenii și tata, ci o echipă care „ne ajutăm foarte mult unul pe altul fără să ni se ceară. „
Deși acum Mihaela are un diagnostic pentru gemeni, munca intensivă de acum începe. Va parcurge în primă fază 2 ani de terapii zilnice, apoi urmează o evaluare. Îi doresc toate succesurile medicale, psihologice și psihiatrice de care are nevoie. Îi transmit toată admirația mea și îi mulțumesc pentru deschiderea pentru a răspunde la întrebările mele.
Până la următoarea poveste din seria DIN LUMEA MĂMICILOR CU GEMENI, mergem înainte!:)
Semnat Georgiana, A.D. Mama 😀
