gemene la scoala
Mama si copiii

Am înscris gemenii în clase diferite la școala. Oare de ce?

Salutare,

Am scris recent pe grupul Mame de gemeni – Educație și Echilibru faptul că am decis ca băieții mei să fie înscriți în clase diferite la școală.

Decizia a fost luată după ce am întrebat mai multe mămici de gemeni, atât din țară cât și din afară. Bine că există internetul cu al lui Facebook, în acest fel se scurtează distanțele și se comunică rapid. 🙂

Dar să pornesc cu începutul.

Cândva, mai demult, am avut o dorință de a da copiii în clase separate. Nu îi spusesem soțului nimic și nici nu împărtășisem gândul. Pur și simplu am gândit, mi-a plăcut ideea și am pus-o bine, la păstrare. Nu știu să spun ce anume a dus atunci la această dorință.

În toamna lui 2021 a venit la grădinița 244 din București o persoană ce avea ca scop evaluarea copiilor pentru a-i afla pe cei cu probleme logopedice. Ok, nimic de comentat. Denis a făcut parte din cei care au primit recomandarea de a face ședințe de logopedie. Ne așteptam pentru că observasem din vară cum stâlcește ceva sunete. În realitate au fost mai multe.

Ei bine, fix începerea acestei terapii a fost ceea ce mi-a declanșat un semnal de avertizare. Trebuie să menționez că nu a fost nimic tragic, dramatic sau cu probleme grave. Au fost numai secvențe care mi-au adus minte de decizia de a separa copiii la școală.

Reacții precum:

  • Supărarea lui Alin pentru că nu merge și el la ședințele de logopedie. Încă nu îmi este clar dacă el se supăra pentru că se desparte de Denis sau credea că Denis va merge la o altă joacă. Asta în contextul în care i-am dus și separat la activități.
  • Supărarea lui Denis că nu rămâne la somn. Aici este iar cu semnul întrebării, dacă îl deranja despărțirea de Alin sau faptul că după somn nu mai făceau activități la grădiniță și îi lăsau să se joace în casă.
  • După ședința de logopedie treceam prin parc cu Denis. Părea derutat și parcă îi lipsea ceva. Părea împiedicat și tot întreba de Alin.
  • Ajuns acasă, Denis tot întreba de Alin, dar în secunda doi de când ajungea Alin acasă se luau la ceartă.

Adresări precum:

  • Frățiorii
  • Gemenii
  • Sau stigați pe numele de familie, fără să încerce să îi deosebească deloc, asta în condițiile în care copiii mei au fost tunși diferit și îmbrăcați diferit în toți anii de grădiniță. 🙁

Decizii precum:

  • Când este vorba de plătit ceva la grădiniță, imediat doamnele îmi calculează pentru 2(reviste, poze, pachete cu diferite materiale, bilete la teatru, etc) Efectiv atunci le spun separat, pe nume. Ba se minunează dacă cer la pozele de Mărțișor, Crăciun, etc. să le facă un singur set. Oricum rămân cu inutil cu multe poze de format și dimensiuni diferite.
  • Alin vrea de exemplu revista „Ștefi” adusă la grădiniță, pentru că are jucăria X. Denis vrea și el, pentru că vrea Alin, deși nu este încântat/interesat de jucăria respectivă.
  • Denis a început să decidă pentru amândoi, fără să îl întrebe nimic pe Alin.

Le-am spus și copiilor că aș vrea să îi dau în clase separate la școală și i-am întrebat ce părere ar avea. Ei se jucau în acel moment și au răspuns că vor, nu îi deranjează. Între timp le-am explicat să fiecare o să aibă altă învățătoare, alți colegi și vor învăța în clase diferite. Dar, se vor vedea în pauze și la After.

sala de mese

Ca plan de rezervă mă pot folosi de acest articol:


Potrivit articolului 156, intitulat „Transferul copiilor și elevilor”, din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar din data de 31 august 2016, gemenii și tripleții se pot transfera în clasa celui cu media mai mare sau invers, la cererea părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal sau la cererea elevilor dacă aceştia sunt majori, cu aprobarea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ. „

teme gemeni

Mai concret îmi bazez decizia pe viitoarea muncă a două educatoare care vor lucra cu câte un copil, în stilul ei, cu temele ei, cu regulile ei. În acest fel nici ele nu vor avea un grad de comparație între frați, nici Alin și Denis nu vor avea activități și teme identice, fiind obligați să își facă fiecare separat tema.

invatatoare

Practic eu vreau ca gemenii mei să înțeleagă că sunt diferiți și fiecare face și înțelege în felul său. Nu vreau să oblige nici Alin și nici Denis pe fratele său să facă ceva ca el, precum nu vreau nici invers, el să facă ca fratele său. Vreau să înțeleagă că este perfect să nu ne placă aceleași lucruri sau să ne supere aceleași lucruri. Că pot avea prieteni diferiți și pot face activități și în lipsa fratelui.

Ce am făcut efectiv pentru a separa frații gemeni la șoală

1.Am mers la școala respectivă și am cerut să vorbesc cu doamna directoare.
2.Mi s-a cerut să fac o cerere în scris, în care spun ce doresc.
3.Am scris cererea, ceva de tipul următor:

Solicitare

Doamna director a școlii X,

Subsemnata (Eu), domiciliată în… , identificată cu act de identitate… , părinte a copiilor (nume complet) , acceptați în noul an școlar 2022-2023 la clasa pregătitoare, vă rog a-mi aproba cererea de repartizare a fraților gemeni în case diferite.

Vă mulțumesc anticipat,

Nume (Eu)

Data

Semnătura”

4.Doamna directoare primește cererea și urmează să o supună consiliului școlar

Voi revenii în septembrie cu o actualizare a acestor decizii. Sper într-o acomodare ușoară și plăcută.

Până la următorul articol vă urez zile plăcute, fără furtuni puternice 🙂

A.D. Mama

A.D. Mama

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.