familia monica groza
Mama si copiii

DIN LUMEA MĂMICILOR CU GEMENI- Monica Groza

Salutare dragă cititoare <3

Îmi era tare dor de poveștile citite altă dată. Îmi era tare dor să vorbesc cu alte mame asemeni mie și sunt sigură că mai sunt alte 100 de mame sau femei însărcinate cu gemeni care caută povești despre cum ar putea să fie sarcina și nașterea gemenilor.

Ei bine, pentru voi și pentru mine reîncep seria de interviuri-povești cu mămici de gemeni.

Prima în noua serie este Monica Groza, cunoscută în Comunitatea WAHM. Monica este mamă de 4 copii și creatoarea micii afaceri copatiliu.ro.

Povestea Monicăi este frumoasă, poate una dintre cele mai frumoase de până acum. A răspuns la întrebările mele cu mult drag și asta se vede în cuvintele spuse. Și sunt sigură că nu a spus încă tot: P

Acum vă las în compania Monicăi și a poveștii ei.

Monica si copilul

-Monica, ai gemeni în familie?

-Nu avem gemeni în familie, nici eu, nici sotul meu. Nici nu cunoşteam gemeni în familia apropiată. Văzusem doar în filme. Mi se părea ceva extrem de rar și extraordinar. Cred că am pomenit atunci că mi-ar plăcea să am gemeni.

-Ţi-ai dorit gemeni?

-Mi-am dorit gemeni aşa cum îşi doreşte fiecare fată, femeie, care visează la bebeluşi la un moment dat. Mă gândeam „ce fain ar fi„.

Gemenii la mine sunt a treia sarcină. La prima îmi doream un copil. La a doua sarcină mi-am dorit gemeni, pentru că îmi doream trei copii, pentru că îmi luase foarte foarte mult să rămân însărcinată din nou. Pentru că mi se părea ceva extraordinar, dar n-a fost să fie. La a treia sarcină, cumva, eram convinsă că nu vor fi gemeni. Adică nu puteam spera, cred că îmi era şi frică de gând, pentru că urma să fie a treia cezariană.

Nu ştiu să îţi spun dacă, cumva, prin vreun gând ascuns, am gândit că pot fi doi băieţi.

*Cum ai aflat de sarcina gemelară?

-Vestea a fost de poveste… Doctorul care mă cunoştea deja bine şi ştia ce mult îmi plac copiii şi ce mult mi-i doresc, a zis în şoaptă oarecum:

Monica, mai bine mai vii la control peste câteva zile”.

Zâmbea. Mi-a spus că par doi, dar e incipient să confirme şi mai bine mai aşteptăm. Eu am fost monitorizată tot timpul, adică, am aflat de sarcină în primele zile.

Nu era concludentă ecografia pentru a confirma o sarcină gemelară. Putea fi orice. Plus că în stadii aşa incipiente se putea întâmpla sindromul geamănului dispărut foarte, foarte uşor.

Am mai aşteptat o săptămână, timp în care am ţinut totul doar pentru mine. Acasă am spus că e totul bine, dar că voi mai merge odată peste o săptămână. A trecut îngrozitor de greu acea săptămână. Am avut emoţii de nedescris.

-Cum a primit soţul vestea?

-La următorul control medicul mi-a confirmat. Mi-a dat în mână ecografia şi mi-a zis:

Hai, fugi şi spune-i lui iubi”.

Şi aşa am făcut. 😀

„Iubi, ia numără aici pe ecografie!”
„Ce să număr, se vede deja că e băiat 🙂 ” și „Da, se văd două cerculeţe 🙂

-Totul a fost sub formă de glumă. El se gândea într-un fel la două cerculeţe, eu am tot încercat, râzând, să îi spun să se uite mai atent. Până când îl văd aşa că rămâne blocat.

„O să avem gemeni, adică doi?!”

A pus mâinile pe burta mea şi panicat a întrebat:

„Or să încapă în burta asta mică a ta?”

Şi cam asta a fost. O bucurie infinită. Apoi a urmat un moment de panică pentru soţul meu.

„Ce mă fac dacă voi avea patru fete” 🙂

Panica nu a ţinut decât un trimestru de sarcină 🙂

-Sarcina a întâmpinat probleme? Dacă da, care au fost acestea?

-Am întâmpinat câteva probleme, minore le-aş spune acum, dar nu pot evalua corect. A fost sarcină previa. Nu era mare lucru pentru mine, pentru că ştiam că voi naşte prin cezariană, însă aveam emoţii.

Am avut o singură placentă, iar unul dintre cordoane inserat lateral, deci exista riscul, oricând, ca acel făt să nu se hrănească suficient. În rest nu am avut probleme, a decurs totul bine.

-Ai făcut toate analizele recomandate? Cum ai perceput ecografiile?


-Am respectat toate ecografiile, toate recomandările medicale. Mergeam mai des la medic, doar ca să mă vadă şi să îmi explice anumite riscuri care pot apărea şi eventual ce anume am de făcut dacă se întâmplă. Nu mi se făcea ecografie de fiecare dată. Adică am făcut numai numărul minim de ecografii, doar atunci când trebuiau. Am făcut cele două morfologii și toate analizele recomandate.

-Ce senzaţie ai avut când ai auzit primele bătăi de inimă ale bebeluşilor? A fost cu mult diferită sarcina gemelară faţă de restul sarcinilor?


-Am fost foarte emoţionată la fiecare ecografie. Eu sunt în categoria mămicilor care au savurat pe deplin perioada de sarcină. Mi-a plăcut teribil să am burtică, să îi ascult, să îi simt.

Monica sarcina gemelara

Fiecare sarcină a mea a fost „nouă” şi cred că din acest motiv am fost emoţionată la fiecare bătaie de inimioară în parte, exact ca prima dată.

Când spun „nouă” mă refer la faptul că… prima e prima, a doua la mine a venit după îndeluuuuungi tratamente, după o depresie, după speranţe pierdute, după ce medicii mi-au spus că nu mai pot avea copii. A treia a fost… cu gemeni. Și băieţi. Mă înţelegeţi, nu?

Greața… daaaa, a facut și ea parte din program. Ea a fost DIFERENȚA 😀 Mi-a fost mult mai rău cu ei decât cu fetele. Am avut episoade interesante, de cele mai multe ori dimineața, acasă. De multe ori râdeam cu soțul și spuneam „oare ce nu le-a priit în dimineața asta?” Însă nu au fost ceva atât de rău încât să mă dărâme toată ziua.

-Cum au perceput copiii mai mari sarcina şi cum s-au purtat cu gemenii în primele zile/luni? Îi implicit în îngrijirea gemenilor sau consideri că este datoria ta?

-Cea mică era prea mică să înţeleagă foarte multe. Îi plăcea burta, şi că acolo vor fi doi copii, dar nu a fost atrasă în mod special.

Cea mare a înţeles perfect. A fost bucuroasă. Nu la fel de bucuroasă că atunci când a aflat că va avea o surioară. Dar era încântată că vor fi şi băieţi în familie.

Desen pe burtica


Nu le implicăm pe fete în responsabilităţi legate de fraţii lor. Cel mult, dacă am nevoie să merg la toaletă sau să răspund urgent la un telefon, le rog să se uite puţin să nu bage ceva în gură. În rest, da, e datoria mea şi a soţului. Sigur nu a lor. Aşa gândim.

-Cum a fost perioada naşterii?

-Mi-a plăcut mereu să fiu însărcinată. Poate și datorită faptului că am avut sarcini ușoare, fără probleme majore, fără stres. Mi-am dorit enorm fiecare sarcină, iar sentimentele din cele nouă luni au fost magice pentru mine.

Naşterea a fost programată la 38 de săptămâni şi cred că mi-aş fi dorit să am parte de travaliu şi începuturile unei naşteri naturale. Să fie o cezariană la cald. Dar, dacă aş putea da timpul înapoi, aş alege să nasc tot la 38 de săptămâni, cu cezariană programată. Nu aş aştepta mai mult. Ca dorinţă aşa, zic, mi-ar fi plăcut să simt şi ceva dintr-un mers natural al unei naşteri.

-Cum ai reușit să te ferești de stres?

-Îmi făceam timp ziua să mă plimb puțin, chiar dacă doar în jurul casei, dar să fiu eu, cu mâinile pe burtică. Un fel de „de mână” cu gemenii. Vorbeam mult cu ei în gând, rar cu voce tare, nu știu de ce. Le povestem despre surori, despre tati, despre noroc, fericire, iubire. Îmi plăcea să simt mișcările lor. Stăteam seară de seară și le așteptam jocul de fotbal. Nu a fost niciodată dureros, a fost doar plăcut.

Am călătorit mult, cât de mult am putut. Am fost la mare și la munte, am purtat burtica peste tot. Le-am povestit de toate în fiecare excursie. Le-am explicat unde suntem, le-am povestit cum ne jucăm, ce vedem. Adesea îi și întrebam dacă le place și parcă așteptam să îmi dea un cate un semn. Primeam câte un picioruș sau vreun cot uneori 🙂

Am avut însă și momente de teamă. Scurte, pentu că am învățat să îmi gestionez emoțiile. Sufar de atacuri de panică. Mă rog, aș zice „am suferit”, pentru că în ultima vreme nu au mai fost și sper nici să nu mai fie.

-Ai mai avut momente de teamă?

-Da, clar. Teamă să nu cumva să nu pot duce sarcina la bun sfârșit din orice motiv. Teamă să nu îl pierd pe unul. Dar, m-am ținut mereu ocupă. Nu mi-am dat voie să citesc nebunii negative pe net. Nu obișnuiesc în general. Din acets motiv lucrurile au fost cât de cât așezate. Îmi reveneam repede dintr-o stare din astea, așa, mai întunecată.


-Cum a fost perioada de lăuzie? Ai avut ceva aşteptări sau mai mult ţi-ai dorit să se întâmple într-un anumit fel?

-Am fost o mămică norocoasă, cu o naştere cezariană uşoară, fără niciun fel de complicaţii. Recuperarea acum, la a treia sarcină, a fost grea. Mi s-au umflat foarte tare picioarele după operaţie. Nu puteam să calc, mi-am „pierdut” toţi muşchii abdominali, aşa că anumite mişcării au devenit o provocare.

(Recomand aticolul ,,Diastaza abdominală,,)

Mi-a trebuit mai mult de o lună să îmi revin la capacitate maximă. Şi aproape 8 luni să reuşesc să pun un pic de muşchi în zona abdominală. Cel mai probabil şi vârsta joacă un rol important, 37. La prima sarcină m-am recuperat într-o săptămână.

gemeni la joaca

-Naşterea a fost la stat sau la privat?

-Am născut la stat. La Spitalul Polizu. Deşi sarcina am urmărit-o la Regina Maria. Medicul lucra şi la Regina Maria şi la Polizu. Am decis că e mai bine să nasc la stat, din două motive. Cred cu tărie în experienţa medicilor de la stat, acolo unde apar nenumărate situații neprevăzute şi probleme de toate felurile.

La început sarcina mea nu era promiţătoare şi îmi era teamă. Plus că îmi spuseseră de la privat că dacă apar complicaţii mă transferă la stat, unde consideră ei, nu unde vreau eu.

Era şi pandemie, era dificil, nu putea veni nimeni la tine. Nu ştiu dacă acum s-a schimbat ceva în acest sens, dar atunci era foarte foarte strictă treaba.

Am ales Polizu pentru că citisem că au o secţie neonato de excepţie. Al doilea motiv a fost financiar. Mi s-a părut colosal de scump la privat. Iar dacă trebuia să stau mai mult de 3 zile ceea ce, în cazul gemenilor e mult mai frecvent decât la o sarcină simplă, era ceva de nedescris.

Pe fetiţa mijlocie am născut-o la privat. Pe cea mare la stat. Aveam experienţă, aveam termene de comparaţie. Recomand cu căldură spitalul Polizu oricând. Am ales să stau singură în cameră, iar pentru asta am plătit. În rest, totul a fost impecabil.


-Cât timp aţi stat în spital după naştere?

-Aşa cum am mai spus, în final, am avut noroc de o naştere fără complicaţii, doi băieţi identici la lungime şi greutate. A fost comic să le dau numele pentru că eram pregătită cu „pentru cel mai mic” şi „pentru cel mai mare”, adică cel cu grame mai multe, cu centimetri mai mulţi 🙂 Până la urmă a fost primul şi al doilea 🙂 Am stat în spital 3 zile.

-Ai simţit că îţi lipseşte ceva în timpul sarcinii? Ai vrut să afli ceva anume dar nu ai găsit informaţiile?


-Sincer, mi se pare că găseşti orice pe internet acum. Depinde până la ce nivel de acurateţe doreşti informaţia. În general mă feresc să citesc despre probleme, ca nu cumva să influenţez cu gândul ceva.

Mi se pare foarte frumos ce vrei tu să faci, din acest motiv am şi acceptat interviul acesta. Să aduni povesti la un loc e ceva util. Există multe grupuri pe facebook, dar poveştile sunt din prea multe arii şi parcă uneori te rătăceşti căutând. Acum, or exista şi grupuri pentru gemeni, recunosc, nu le-am căutat. Dar sunt sigură că există enorm de multe mămici care ar căuta informaţii. Mai ales atunci când e prima sarcină.

-Care este super puterea ta de creaţie?

-Ooh, ce frumos numeşti tu „super puterea de creaţie”… Nu cred că e o super putere, e doar o pasiune care există în mine de mic copil şi care a înflorit odată cu fetiţa mea cea mare care a dorit să poarte doar rochiţe.

Și acum, la 12 ani, tot rochiţe şi fustiţe. Chiar a avut o perioadă în care a fost pasionată de modelling şi de creaţie vestimentară.

A defilat pe câteva scene, a creat câteva rochiţe, le-a cusut bunica. Jucându-ne aşa, am zis, hai să deschidem un magazin cu rochiţe de gală, elegante, cam ca pentru mici prinţese.

Am început cu nişte rochiţe pe care le aduceam de la câteva fabrici din Turcia. Apoi m-am ambiţionat şi m-am întors la sufletul meu şi am zis că trebuie să încerc să creez eu.

Şi am început cu nişte rochiţe „regale” de pijama, care mi-au marcat copilăria într-un mod foarte frumos. Am vrut să le aduc din copilăria mea, în copilăria fetelor mele. Așa am lansat colecţia „copatiliu somn-usor” pe care o realizăm în totalitate aici, în Bucureşti.

În viitorul foarte apropiat vom pregăti câteva surprize şi pentru bebeluşi. Vom avea colecţia „copatiliu bine ai venit”, o colecţie de cadouri gândite pentru prima etapă a vieţii.

copatiliu


-De cât timp eşti în domeniu? Ai calificare/cursuri în domeniu? Are legătură cu şcoala făcută de tine?

-Nu am lucrat niciodată în domeniul acesta. Sunt de profesie inginer, iar ultimii ani înainte de sarcină i-am „tocat” ca Project Manager şi Service Sales Manager în domeniul telecom. Nu am experienţă de marketing online, dar… încet, încet, învăț.

-Familia te susţine? Mai ai un loc de muncă convenţional pe lângă ceea ce creezi tu?

-Familia e de acord cu ceea ce fac. Mă susţine, adică mă ascultă 🙂 🙂 🙂 povestindu-mi visurile. Mă mai aduc cu picioarele pe pământ, dar nu mă opresc niciodată din zbor. Mă încurajează, îmi oferă libertatea de mişcare atunci când am nevoie.

cu gemenii  acasa


Momentan sunt în concediu de creștele copii. Mai am cam 8 luni. Afacerea mea este mult prea la început şi nu am investit bani decât în produse. Mult prea puţin în reclame. Vorbim în primul rând de rochii pentru evenimente. Cum evenimente în perioada asta de pandemie nu prea au fost, nu a existat o prea mare piaţa de desfacere pentru mine, nici nu am intrat în grupuri unde să vorbesc despre mine. Cumva nu am avut curaj, dar încerc să îmi fac.

Iar acum, dacă rochiţele de pijama pe care le fac vor prinde la public, cred că voi încerca să ies din zona de confort. Va fi nevoie să mă întorc la job, din păcate nu mă pot întreţine momentan din acest business, e doar o plăcere.

-Ai spaţiul tău de lucru? În proiectul tău lucrezi singură?


-Nu sunt singură în acest minunat proiect. Am pornit la drum împreună cu o altă mămică, cu care am luat toate deciziile şi am făcut tot ce ne-a trecut prin cap în condiţiile date.


*Faci colaborări cu alte mămici pe alte zone de lucru?

-Acum colaborez cu încă o mămică pe partea de atelier de croitorie. Şi cu o altă mămică pe partea de fotografii. Îmi doresc mai multe colaborări, am deja în plan câteva. Sper să se materializeze frumos.

-Cum ţi se pare comunitatea WAHM? De cât timp eşti în ea? Ai evoluat odată cu intrarea în această comunitate?

Comunitatea WAHM e ceva ce abia descopăr la potenţialul maxim. Deşi sunt membră de vreo 3 ani cred, la început mă uitam fugitiv, doar atunci când aveam nevoie de ceva să cumpăr.

Acum urmăresc mai îndeaproape postările, talentele oamenilor, produsele lor, poveştile lor. M-am ambiţionat şi am postat şi eu la rubrica „vânzări”.

-Ce mesaj ai transmite unei femei ce tocmai a aflat că este însărcinată cu gemeni?

-Un mesaj către mămici de gemeni… mmmm…

1.Sa savureze perioada de sarcină maxim. Să se bucure de fiecare clipă, să ştie că va fi greu, apoi epuizant de multe ori.

2.Ca alăptatul nu e musai cel mai uşor lucru de făcut. Eu am hrănit copiii cu laptele meu până la 10 luni, însă doar scos cu pompa şi dat cu biberonul. Dacă pare de neimaginat, nu este. Am reuşit deşi am avut mastită de o grămadă de ori, dureri groaznice şi frisoane. Aş mai fi continuat însă, atât, s-a putut. DAR, forţa de mămică e la dublu şi puterea interioară va răzbi, trebuie doar să vrem.

3.Exista depresie post natală, nu e comic precum în filme, DAR merită. Rezultatul e „de două ori” mai frumos. După cum spunea o altă mămică „două rânduri de mânuţe de pupat, două gatulete de muşcat, două perechi de picioruşe de gâdilat, două guriţe care gânguresc, evident, după ce spălăm două poponele, aruncăm doi pamperşi 🙂 „

4.Apropo de asta… eu ştiam deja de la sarcinile anterioare, dar cred că mi-ar plăcea să existe multă informaţia despre realitate, despre depresia post natală, despre greutăţi, despre frustrări. Că lucrurile frumoase le luăm uşor în piept. Cu alea grele ne luptăm. Şi să recunoaştem, nu e mereu uşor.

5.Si aş mai zice ceva… să aveţi grijă la kilograme! E pentru binele tuturor.

-Dar, ce întrebări ai tu legat de gemeni şi următoarea perioadă din viaţa lor?

-Întrebări legate de gemeni… am… 🙂

1.Ma întreb dacă or să se bată şi or să se muşte şi când or să fie adulţi 🙂 pentru că acum, la 1 an şi 3 luni, e la ordinea zilei.

gemeni pe dinozaur


2.Mi-ar plăcea să ştiu dacă va fi bine să îi încurajez să fie cât mai mult timp împreună, să facă împreună cât mai multe activităţi sau nu. Aşa cum am spus, eu am gemeni identici, născuţi din acelaşi embrion, hrăniţi din aceeaşi placentă, acelaşi ADN până la un anumit punct… Îi educ să fie unul cu altul mereu sau nu? Evident că timpul îmi va arăta ce să fac… dar mi-ar plăcea să citesc despre experienţele altora.

bebe mic din gemeni

De exemplu fraţii Bryan din tenis, gemeni identici, care au acelaşi parcurs în viaţă 🙂 Dar sunt şi gemeni care nu se împacă. La cum se muşcă acum, îmi vine greu să cred că vor putea deveni amândoi arhitecţi de succes care să lucreze la aceeaşi clădire, cum sunt fraţii Zielinski.

Interviul cu Monica se încheie aici. 😀 Pe ea o găsiţi pe site-ul copatiliu.ro pe Facebook și Instagram @copatiliu_rochii_de_gala

Dacă și tu vrei să îți spui povestea, te aștept cu un mesaj pe adresa de e-mail pentrumamedegemeni@outlook.com

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.