Ajutor pe langa mamica

Gia Novacovici-învățătoarea ce a avut și 7 elevi stângaci pe serie

Mi s-a ivit oportunitatea de a vedea prin ochii unui învăţător cum este scrierea cu mâna stângă. Asta ca o continuare a articolului dedicat stângacilor din viaţa mea.

Această scriere mie mi se pare un procedeu anapoda. Nu am stat prea mult pe lângă persoanele care sunt stângace în momentul când scriu ceva pentru că pur şi simplu mă holbez. Nu pentru că este ciudat, ci pentru că exercită un fel de hipnoză asupra mea iar eu încerc să pricep cum reuşesc ei să scrie. Dar na, eu îi întreb, ei zâmbesc şi spun că pur şi simplu aşa au învăţat şi gata, se taie conversaţia iar eu rămân cu ochii în soare.

Ai mei copii au 4 ani. Unul este stângaci. Celălalt când cu dreapta, când cu stânga. Ceva de genul “am obosit cu mâna asta, ia să o folosesc pe cealaltă până se odihneşte prima”.

Ieri îi urmăream pe copii în parc cu trotinetele. Şi am observat că ambii folosesc trotineta identic. Şi cel stângaci şi cel dreptaci. Mi-a dat de gândit…

La desenat sau pictat parcă sunt amândoi puţin debusolaţi. Totul cred că pleacă de la ideea de “cum ţin eu acest obiect în mama?”.

Aici intervine şi incertitudinea mea. Să le arăt cum fac eu, eu fiind teoretic dreptace, apoi ei să se chinuie să mă imite dar să nu le iasă pentru că sunt stângaci? Apoi să se gândească aiurea precum că sunt defecţi? Sau să încerc să îi arăt cu stânga? Sau să îi arăt modelul meu, dar să îi spun să adapteze la mâna sau poziţia care crede el că este mai potrivită?

Am multe întrebări şi mereu îmi răsare alta în minte. În ajutor mi-a venit involuntar răspunsul unei alte mămici de gemeni, de profesie învăţătoare. Super puterea ei este aceea de a îndruma în lumea scrisului şi a educaţiei primare a unui număr impresionant de copii stângaci.

Super mami se numeşte Gia Novacovici și este profesor pentru învăţământul primar de 26 de ani. Vă invit să intrați în lumea Giei, profesorul îndrumător de copii stângaci.


-Puteţi să îmi povestiţi puţin despre începuturile dumneavoastră în ale educaţiei şi contactul cu copiii stângaci?
-Îmi amintesc și acum de Mihai, care scria foarte frumos și ordonat. Acum are 33-34 de ani. El a fost primul meu elev stângaci. Din experiența mea, toți stângacii din clasele mele au fost foarte deștepți, cu gândire logică foarte bună. În altă serie am avut 7 stângaci: 2 frați gemeni, acum studenți în anul 2, alți 2 băieţi și 3 fete.


-În cursurile de pedagogie absolvite se menţionează undeva de copiii şi scrierea stângace? Aţi găsit o metodă de a aborda copiii stângaci în afara cursurilor făcute la facultate? Există aşa ceva făcut independent? Sau aţi găsit dumneavoastră o abordare care dă rezultate bune?
-La Liceul Pedagogic și Facultatea de Psihologie am învățat foarte puțin spre deloc despre această situație cu care ne întâlnim tot mai des. Am învățat din experiență și am căutat eu materiale despre stângaci. Am avut stângaci de la prima serie.
-Se învaţă mai greu scrierea cu mâna stângă decât scrierea cu dreapta?
-Copilul stângaci învață să scrie la fel de repede ca unul dreptaci.
-Se mai practică exersarea scrisului cu mâna copilului în mâna profesorului?
-Este greu să ții tu, ca dascăl, în mâna ta dreaptă mâna stângă a copilului ca să îi arăți cum să facă litera. Nu mi-a reușit întotdeauna, așa că pur și simplu îi arătam cu dreapta, de câte ori era nevoie cum să facă litera, iar copilul stângaci învăța vizual, pașii în scrierea literei și imita ceea ce a văzut.
-Este mai urât scrisul cu mâna stânga?
-În cariera mea didactică am avut un singur stângaci care scria groaznic. Erau gemeni, de fapt, iar fratele său, dreptaciul, scria la fel de urât. Nu există diferențe majore între dreptaci și stângaci! Pentru mine, însă, a fost întotdeauna fascinant să îi văd cum decupează sau cum folosesc cutterpen-ul pentru a face decupaje filigranate.
-Cum ne dăm seama că al nostru copil prinde o poziţie greşită de apucare/scriere?
-Poziția instrumentului de scris trebuie corectată în mâna copilului. Pur și simplu îi așezați dunmeavoastră creionul în mână, în poziția corectă.
-Afectează poziţia corpului scrierea cu mâna stângă?
-Scrierea cu stânga nu afectează poziția corporală. Adică o afectează în sensul că înclinația corpului este alta, dar nu în sensul negativ. Important este să stea cu coloana dreaptă, cu cotul pe masă. Poziția foii/caietului o va ajusta el. O problemă poate fi faptul că, în clasa întâi, stângaciul trece cu mâna peste ceea ce tocmai a scris și se poate păta caietul. De aceea eu sugeram să aibă sugativă. În timp, vor învăța să ridice puțin mâna ca să nu mai existe această frecare dintre foaia caietului și mânuță.
-Ţineţi cont de lateralitatea copilului când îi aşezaţi în bănci?
-Ca dascăl, am avut grijă cum așez un stângaci și un dreptaci în bancă astfel ca ei să nu se incomodeze reciproc. Cum te uiți la o bancă, stângaciul în dreapta și dreptaciul în stânga, ca să nu li se atingă coatele când scriu. La fel și la așezarea la masă, în excursii, de exemplu.

-Ce părere aveţi referitor la pedepsele crunte din trecut legate de scrierea cu mâna stângă?
-Nu trebuie obligat un stângaci să scrie cu dreapta, iar despre pedepsele aplicate cred că sunt o aberație. Stângacii au inversate niște funcții la nivelul emisferelor cerebrale. Prin urmare, așa sunt ei construiți. Nu pot fi pedepsiți pentru asta!!! Cei care nu înțeleg acest lucru, ar trebui să citească puțin despre motricitate, lateralitate și proiecția lor la nivelul emisferelor cerebrale…
-Aţi auzit de dispozitivul care ajută copiii stângaci să ţină instrumentul de scris corect?
-Acum există tot felul de instrumente care “forțează” copilul să țină corect instrumental de scris. Am văzut pe net, dar nu mai știu cum se numește acel instrument ajutător. De asemenea există stilouri pt stângaci. Și Ioana (fata mea) a avut unul, de prin clasa a X-a de liceu.


-Dacă tot aţi pomenit de fată, cum este viaţa cu un stângaci în familie?
-Am conștientizat că Ioana e stângace în momentul în care au început să folosească creioanele colorate, în jurul vârstei de 3 ani, cred. Nu i-am arăta eu cu ce mână să apuce creionul, s-a întâmplat pur și simplu. Bineînțeles că poziția instrumentului de scris a fost defectuoasă în mânuțele ambelor fete. Țineau creionul în pumn sau cu tot pumnul. Am corectat poziția creionului în mânuța lor, nu le-am arătat eu cum se face.
Un alt moment a fost acela legat de masă, respectiv apucarea tacâmurilor. La început, stângacea mea, Ioana, ținea ligura și cu dreapta și cu stânga, fiind mai “stângace” în a mânca cu dreapta. Dar am crezut că e ambidextră. De fapt, ea era stângace. Crescând mai mare, Ioana mi-a spus: “Mami, dacă mănânc cu dreapta, dau supa pe mine!”.

La școală a învățat să scrie ușor cu mână stângă și a scris foarte frumos întotdeauna. Nu cred că și-a pus vreodată problema că e “defectă” sau că e ceva în neregulă cu ea. Ultima oară mi-a spus că ar trebui să facă și curățătoare de cartofi pentru stângaci, pentru că ea se chinuie să îi curețe cu instrumentul gândit pentru dreptaci. Pe scurt viaţa este frumoasă. Drept mărturie stau notele obţinute la bacalaureat în acest an.

Aceasta a fost mică conversaţie cu Gia. Dacă aveţi întrebări să i le adresaţi, vă aştept cu comentarii mai jos.

S-ar putea să-ți placă și...

13 comentarii

  1. Ar trebui sa fie incurajati sa functioneze cum stiu, fiecare cu mana cu care se descurca mai bine… Daca o vor folosi si pe cealalta, ar fi bonus.

    1. Exact aceasta ne lipseste, incurajarea persoanei de a se comporta cum i se pare lui natural.

  2. oanaroman91 spune:

    Bun articol. A fi stangaci nu e în niciun caz o anomalie. Ba chiar e ceva deosebit.

    1. Asa mi se pare si mie 🙂

  3. adaoprisanu2 spune:

    Jos pălăria pentru doamna învățătoare! Și pentru toți învățătorii, profesorii, părinții care nu încearcă să corecteze un copil pentru că scrie cu mâna stângă și nu cu mâna dreaptă. Mie nu mi se pare nimic anormal, ba dimpotrivă, așa cum ai precizat și tu, îmi place să mă uit la stângaci.

    1. Sunt fermecatori, nu?

  4. Eu consider ca fiecare copil trebuie incurajat sa invete indiferent ca scrie cu stanga sau dreapta. Si eu am avut tendinte de copil stangaci, dar copilaria in ani 90 nu era prea prietenoasa din acest punct de vedere.Asa ca acum aproape totul il fac cu dreapta.

    1. Normal ca nu as vrea sa se faca discriminare intre dreptaci si stangaci. Este ca si cum as iubi mai mult un copil din doi. Unul este stangaci si unul dreptati. Eu ambidextra 😀

  5. Andreea spune:

    Fiica mea (clasa 1) are toata incurajarea mea pentru a scrie cu stanga. Ea este foarte suparata cand scrie cu stiloul pentru ca se intinde cerneala in momentul in care scrie urmatoarele cuvinte.
    Intrebarea mea este daca se poate invata de undeva (invatator, profesor, alte persoane) care ofera cateva ore individual sau grup pentru copii care scriu cu mana stanga – tips and tricks – cum sa scrie cu stanga.
    Multumesc,
    Andreea

    1. Pentru mame de gemeni spune:

      Buna Andreea,

      Aceasta perioada este mai dificila. Ii trebuie multa exersare. Sa incerce mai multe feluri de a tine mana, directie de scris si eventual un instrumet potrivit.
      Stiu ca au aparut instrumente de ajutor pentru o scriere corecta. Cred ca exista si pentru stangaci. Dar in acest moment nu stiu sa iti recomand unul anume sau un site de informare.

      Te rog sa imi lasi putin timp pentru a cauta informatiile cerute.

      Cu stima,
      Georgiana

  6. Bună ziua. Puteți găsi mai multe informații despre stângaci aici:
    http://www.stangacii.ro

    1. Pentru mame de gemeni spune:

      Buna ziua, multumesc pentru recomandare. Aveti informatii pretioaase.

      1. Va mulțumim. Încercăm să dezvoltăm cât mai mult site-ul. Orice sugestie este bine-venită.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *